cinci secunde se scurg
după ce treci pe lângă mine
și împietrim ca liftul blocat între etaje
ne întoarcem
pleoapele întredeschise ni se lipesc
una de alta
și-ai vrea să mă săruți

un bărbat te penetrează
în imaginația mea
respirația îi obosește
el moare în acest poem
tu rămâi nemuritoare
de ce nu invers

vântul îmi suflă în pori
fără ca gâtul tău să-i mureze mirosul
ești prințesa cu balerini cârpiți
hermafrodită când mă ții de mână
mincinoasă când spui că te strâng prea tare
silențioasă când mă vrei înapoi

respirația îți obosește
când ne vedem
eu mă asfixiez ca o spadă
înfiptă precoce în felul meu de
a te iubi

ce cânți când plouă
cerul își crăcănează dinții
și te scuipă în creștetul inimii
îți deschizi umbrela
și-ai vrea să mă săruți
eu cânt nopțile cu tine
și distanța de acum

ajungi acasă
fereastra te fotografiază
îmi spune că mă mai cauți cu genele
dar ți-e teamă că dacă ne împăcăm
o să te înșel cu poza
pe care ți-o țin în portofel