În adâncimile tăcerii
totul sucombă în fața
liniștii, intoleranței...

Gemetele distante
ale luminilor leșinate
încalca ființele,
puncte negre de cer și sfârșituri
lovind cu dureri dubioase în
clinchetele suave ale
sălbăticiei domestice.

Respirația grea a nopții muribunde
mârâie printre teritoriile luminilor,
vocile înnegrite ale vidurilor eliberate
în sfârșiturile dezgolite ale străzilor mor încet.

Sfârșiturile noastre ne acopera, la noapte vor țipa,
intermediarii zilelor și nopților înca nevăzuți.
După fiecare colț o bucată de sinistru așteapta,
o bucată a minții atârnată pe semne șubrede.

Traversează străzile,
străzile întampinate de mister,
de-a lungul liniilor înguste,
de unde libertatea furată își țipă nebunia.
Plăcerea-i doar corporală,
își cântă cântecele învelită în voaluri...
Travrsează străzile
noului și vechiului,
fierbințelii și frigului,
nicio mișcare sau viață.

Sunetul abstract
crește, crește,
crește și crește,
către locuri necunoscute.

Incantații ale străzilor,
dansuri sălbatice în depărtări...

Șamanul își ia toba în mâini,
un geamăt fără viață se agață de el.
Iar el apucă focul cu ambele mâini,
și-l aruncă în cavernele canalelor.
O poveste antică răsare dintre flăcari,
înflorind cu aurul fierbinte,
multe ere trecând între
fiecare silabă a adevărului
șoptit printre dorințele
de libertatea ce înconjoară
sunetele adânci ale
caravanelor zburătoare
dintre nori.

Familii cu lacrimi în ochi
își țin mâinile însanângerate
pe lemnul coloanelor
ce ating parada de mătase
de pe tavanul universului,
mozaicurile sale pătate
cu sângele luminilor terestre,
nicio voce în jur,
doar țipete inexistente
în palatele de neatins
ale negrului și albastrului.

Și cete de necrofili,
într-un cutremur se adună,
râuri de gânduri amare
inundă atmosfera ploioasă.

-Ha ha ha, râseră
cântăreții răuvoitori.
-Te rog, dă-ne lanțuri
să ne înlănțuim de
supunerea ta,
o, tu, Infinit Atotputernic!

Iar dansurile se sălbăticesc,
barbaria râde și se ține de mâini
cu hora celor ce își cară sclavagia,
brutalitate, omoruri,
orgii ale mizeriilor amorțite si fără suflet,
distrugere ale minților perpetualității,
aruncare în gloria placidă
a dimineților în așteptare.

Și între dimineți pierdute, alte lumini stau în așteptare,
mângâie aurorele matinale, ascunde-te în luminozitate,
nu încerca să te întorci pentru a nu știu câta oară,
m-ar durea să știu ca tu ai fost aici vreodată.