Ședea Mutu-n casă și se șlefuia…
A lui Consuelo la shopping era…
Și tot șlefuind dânsul la briliant,
Lovi mâna dreaptă de un demachiant.

Lăsă briliantul să se hodinească,
Adică să cază în starea lui flască…
Și mi se-aplecă spre căzut demachiant,
Să-l suie-n dulap, pe locul vacant.

Deschise ușiță… și ochii-i căzură,
Din zeci cutiuțe, pe una singură,
Ce-avea scris cu bold că “Senzație divină“,
Iar numele ei era Mututramină…

“Senzație divină… din Mututramină?!
Nu-i coca, deci sigur că n-oi fi de vină!
Iar de Fiorentina m-o căuta-n stomac
Pe mutu… pe prostu… pe… văd io cum fac.”

Așa gândi Mutu, stând singur în baie,
Cu bale la gură, curgându-i șiroaie,
Cu ochii-n cutia ce sigur… dop are,
Dar dopul dispare… pastila apare…

Și fix cum apare, așa și dispare,
Pe gât la nea Mutu alunecă-agale,
Ajunsă-n stomac propagă exaltare…
Și dă Mutu gol, șutând din apărare!

…

Și-acum sar cu toții că “Mutu-i de vină”…
De vină nu-i Mutu, ci Mututramină!