Mă trezesc în fiecare dimineață din uitare
Ce crudă, ce stridentă e trezirea
Îmi vin în minte-ncet bucăți din viață,
Din viața care mă așteaptă.
Mă ridic( în slăvi dacă aș putea, n-ar fi de-ajuns)
Odată cu toate lucrurile ce așteaptă rânduindu-se în mine
Să le vină rândul când vor mușca din prezența mea
Când vor mușca încet din ceea ce sunt eu
Sau din ce încă mai sunt: o jumătate de viață.
O! dar ele nu știu, mușcând avid din mine,
Că mă doboară doar ca să revin!
Când se va sfârși prezența mea în viață,
Voi pune atunci în suflet tot ce știu.
Dar până atunci de ce să lupt cu ele
Când sufletul se vede prin frânturi?
Să le cârpesc ca să mă muște iar?
Mai bine să le-ajut, să mușc cu ele din prezența mea
Să dobor cărămizile ce stau în jurul meu cu un ciocan
Să las în pielea goală sufletul.
Dar răzvrătirea asta nu pot să o fac
Si le îngădui lucrurilor să își ia partea lor din viața mea.