Uneori, timpul ascultă
freamătele inimii mele,
când mă gândesc la tine răsare soarele
și imprimă nemărginirea cu ale sale raze,
se mișcă marea dănțuitoare când te țin
de mână și ne plimbăm pe malul mării,
cerul se colorează de albastru când privirea ta
se odihnește în ochii mei,
văzduhul se umple de diafane miresme
în timp ce te rețin într-o îmbrățișare indicibilă,
firmamentul ne cuprinde ca într-un mugur
de floare când corpul tău îmi restituie retrăirile
celor mai ascunse vise de iubire.
La venirea iernii, mă refugiez în pământ
și renasc în ploile primăvăratice
pentru a retrăi idilele unei perene veri
unde strălucesc reflexele chipului tău,
pentru a mă regăsi în ritmul anotimpurilor
destinului deoarece eu mereu
ascult vocea timpului.