La plecare pe „frontul nedreptății”

O floare-i pre puțină,
O mie. . . ? Sunt prea multe,
Îți las în schimb credința,
Dorul să ți-l asculte.

Iți las și inimioara
Ce bate pentru tine,
Cu multă gingășie
Pe-al mării valuri, line.

Îți mai trimit, iubito,
Un gând , o îmbrățișare,
Pe raze de luceafăr
O dulce sărutare,

Iar visul de la noapte
Să-ți liniștească dorul
Spunându-ți că de mâine
Sunt liber ! Și-mi iau zborul,

Ca fulgerul din noapte,
Mai iute ca lumina
Și în genunchi la sânu-ți,
De mâine ? Îți cer mâna.

Dar ... nu a mai fost să fie,
viața lui a luat sfârșit la datorie,
în chinuri,
pe cari nimeni nu le știe.

- Eu...

- Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum… Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi
Pe acest pământ « distrus ».

Dar… Spune-ți-le ălor-mei,
Căci am luptat ca niște zmei.
.Logodnicei, un jurământ
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea… plângând…
Eu... am plecat la... Zei.

Acesta este „darul” eroului necunoscut,
logodnicei sale, de ziua îndrăgostiților.

Corneliu 24.02.2010