era primăvară
și cu toții așteptau ziua aceea
însemnată cu roșu în călindar
când
de ani buni gheorghe uriașu’
intra călare în crâșma lu’ dumitru cinzeacă

în anul acela
sfântu’ gheorghe căzuse într-o joi
după paști
harmonică țambalu’ și trei viori negre lucioase
veniți de la cocu de cu seară la mâță chioru’ ca de fiecare data
acum erau acolo băț
la intrare
în față
așteptând cu arcușurile în mână să apară conașu’

popor
tot satul
numai bărbați
în frunte cu popa ioan
dascălu’ busuioc perceptor lăscaie
jandarmu’ pistol agățat în șnur și sabie
luaseră în contu' prinarului de dimineață câte una mică
și acum aveau chef de râs și de vorbă

pe la zece
suna goarna la primărie
apoi clopotul mare de la biserică urzea liniștea peste sat
gheorghe uriașu'
se știa bine
încăleca iapa lui sură toată și pornea în buiestru la pas

pe drum nimeni
ici-colo câte o muiere răzlețită prin curte
trăgea cu ochiul așa peste gard
să vadă când vine
când trece spre cârciumă
mândru și chipeș primaru' călare pe iapă

după trei zile și trei nopți lumea era făcută
primaru' gheorghe uriașu' ieșea în parg ultimul
slobozea vesel în aer deasupra tei focuri albe de pușcă
își lua iapa sură de căpăstru și pornea spre casă agale pe uliță!..