În vremurile de altădată
ale copilăriei mele,
eram cea mai fericită
când asistam cu emoție
la revenirea păsărilor călătoare.
Și apoi despre acestea
vorbeam mai târziu,
la fiecare început de an
despre cum plecau
și apoi se întorceau,
și despre cele care rămâneau
și cum se hrăneau,
cum construiau
cuiburile și cum viețuiau,
și ce bucurie să le auzim
ciripind vesele prin frunzișuri...

Azi, "păsările" migrează spre UE...
Acolo-și construiesc cuiburi
și tot acolo-și vor crește puii;
acolo îi vor învăța să zboare
deasupra plantațiilor de căpșune...
și se vor putea mândri cu ei,
că au crescut liberi.

Iar farmecul de odinioară al pădurilor,
care fremăta din zori de zi
și până la asfințit
de trilurile păsărelelor,
va dispărea
și ea va deveni mai săracă
și mai tristă.
Din când în când
își va face simțită prezența
vreo cucuvea uitată de pui,
întrebând cu tristețe
și nedumerire:
unde ne sunt "păsărelele"?