Pământ al țării sunteți voi.
Voi l-ați compus, intrând în glie.
Cum altfel ar putea să fie?
Acolo-i tot ce-avem de soi.

Acolo o să fim și noi.
Pe-acolo ne-au plecat părinții.
De-acolo cu puterea minții,
Când vrem, i-aducem înapoi.

Noi îi iubim iubind pământul,
Comorile din glia sfântă,
Mormintele ce nu cuvântă
Și holda ce-o apleacă vântul.

Din pâinea ei ne luăm puterea
Să facem pasul înainte.
Cât vom trăi și-om avea minte,
Aici e el, aici ni-i vrerea.

Când va domni buna-cuviință
Și logica și demnitatea…
Când va pieri ura, demența
Și va învinge bunătatea,

Vor înțelege și aceia,
Ce văd românul deformat,
C-aici e casa lui, pământul,
Iar el nicicând nu l-a cedat.

Au povestit cei ce-au trăit,
Cum le-a rămas în conștiință,
Punte din vorbe și credință,
Între-nceputuri și sfârșit.

A existat mereu românul
Cât ar fi fost de urgisit.
Poporul și-a urmat destinul.
Nici n-a migrat, nici n-a pierit.

Să îi respecți statornicia
Și felul blând, și bunătatea…
Cuviința lui și dibăcia
Și rostul lui, eternitatea.




11 martie 1997