Ce-i aceea toamna?
E o tristețe în inima curată
Cu-n zimbet colorat pe față,
O lacrima ce cade ne-n-cetat
Și-o desarțire ne-mpacata.

E-o lacrima ce picură cu greu,
Rostogolindu-se pe-un chip inmurmurat,
Pe-un chip-ca-un munte ce șede nemiscat,
Si urmareste-n ceața figura ce-a plecat.

E-atunci cand dintr-o inima intreaga
Tu vei ramine c-o bucata
Sarmana, trista, singura, dar draga
Si chiar de plingi tu nopțile intregi
Aceasta inima intreaga n-ai s-o vezi.

Dar nici nu-ți pare rau... deloc,
Ba chiar te bucuri sincer ca a fost,
Esti fericita ca acest timp scurt
Tu ai avut asa noroc, sa fugi,
Sa fugi acolo unde nu-s minciuni
Unde-i deajuns sa treci si sa privesti
Meleagurile lumii din povesti
Unde-razele de soare te trezesc de dimineață
Unde-florile ți se inchina și iti cad in brațe
Și vintul te cuprinde cu o adiere calda
Iar ochii dragi iți daruiesc o lume-ntreaga.

S totu-si toate - acestea se sfarsesc
Ca orice vis s-au ginduri minunate
Si-atunci ramine doar sa-ti amintesti
Si doar sa speri ce sa intoarce poate.

Deci, ce-i aceea "toamna"?
E inima ce plinge ne-ncetat
Si se farima de durere
Sau sufletul ce șade nemiscat
Si totusi vrea sa plece?!

Raspuns l-aceasta intrebare
O poate da doar chipul ce-a privit
Cum ceata inghite-un om iubit.
Doar cel ce a simțit si a trait
Un sentiment numit "iubire",
Și toamna-n suflet a simțit
Cand a trecut prin desparțire.