e mai târziu decât îmi permit să recunosc
e mai liniște decât o tăcere prelungită
dacă aș deschide fereastra întunericul ar face pleosc

s-ar sparge ca un geam în care lumina s-a făcut zob
apoi s-ar auzi cum scârțâie sticla mărunțită
ca o amintire risipită bob cu bob
de parcă ar intra în ochi ca un praf de întuneric

aș pipăi tăcerea aș zâmbi aș face o glumă
apoi ca o ceață topită într-un tablou ezoteric
liniștea s-ar transforma într-o brumă

obosit de alergare m-aș împiedica de două păpădii
patruzeci de parașutiști mititei ar începe să plutească
mai departe cât mai departe până spre zi
tăcerea ar deveni neașteptat de firească

la orele dimineții doldora de semințe
acolo unde e liniște și bruma ajunge târziu
ca o spumă a nopții întortocheată de dorințe