scâncete slabe îngemănează visuri boreale,
un vers sibilin spânzurând de respirațiile unei retorte
între două nesfârșiri numai sunetul vag al
stelelor carnasiere și interiorizările firmamentului
îți pui ochii în buzunare și pășești prin tine
ca prin muzee goale
admiri fluierând conturul acromatic care
reface torpoarea burlescă a cercului
o coincidență eliberată
de masca nesațiului sanguin
al pietrei
lungit între paralelisme, somnul își frânge aripile
în decorul aseptic al unui sine inexpugnabil
transmutarea verticalității în secunde
deschide flori purpurii
pe fundalul cristalin al uitării
câte un ecou stingher tremură agățându-se de piele,
o haină prea strâmtă pentru avânturi ratate
eternul rupt de legătura sacră cu nimbul singurătății
noaptea răsare de sub unghii ca o scriere indicibilă
picură rece pe picioarele goale
a trăi geometric, un ultim capriciu
dincolo de nuanțe sau
gestica fenomenelor absolute
respirațiile prind rădăcini
ceruri încătușate de suflu
fluieratul descrie
ultimul pas al goliciunii
și haosul etern al tăcerii...