(textul conține greșeli gramaticale ce fac parte din estetica poemului)

M-am înaripat apoi.
După sticlele ciobite,
o santinelă ciripind parole,
a întinat secreții pe fețele sonore.
Iar dacă sîntem prinși între vrăjbii
urîndu-le eternă lamentare,
continuu bocet,
neîntrerupt, continuu creuzet,
sperăm să l-e putem
descrie cu litere aprige,
imaginii unite,
salvamari deslînîndu-se pe covoare,
pe mările știrbe, cuprinse într-un sîn,
pe fosele carstice selectate cu mîna
pe locul în care descusut avîntat
a întrerupt opunînd,
dezgropînd, subtile cornete de ceapă
și sinistrari efervescente.
Nu știam atunci și nici cînd vom sălta
nu vom mai ști,
cum dacă firea părților închise
se va destăinui privirii
în loc de ramurile arăturii
ale cutreierării geamurilor creaționale.

Și tot noi,
singurii,
cunoaștem viitorurile
și restrictivele emoționări
ce împing striviri
și apăsări
și deschideri simultane
de robineți întinși în ruginie.

Sîntem aduși cu miile
în gropi asemănătoare
în cavalcade selenare
în semicirculare, împodobiri.

Sîntem împinși pe scările
cu miile
ce ne strivesc alene
cutreierările superbelor
cisterne.

Sîntem aduși pe rînd
în reprubetele sintezelor aprinse.
Sîntem arși cu calopoade,
cu mici forme stereotipizate.
Sîntem mînjiți cu sare
cu albe pete de creion.