Sunt vânător de antice cutume
Și ipohondru călător, năuc
Bat rar, cu pasul, colțul meu de lume
Și capul, mi-l așez pe unde-apuc.

Învăț cum să zâmbesc de după plânsu-mi
Iar pasul meu să-l fac să se îndrepte
Spre locul ferecat din mine însumi
Care irumpe, nemaivrând s-aștepte.

Îmi ticăie un ceas în tâmpla dreaptă
Egal și nemilos îmi dă de știre
Că-i timpul scurt și viața nu m-așteaptă
În mama ei de viață și grăbire!

Și plec încet spre porțile deschise
Încerc să nu privesc în altă parte
Cu buzunarul doldora de vise
Să-mi scriu întâia pagină din carte.