în zori iar am cutreierat mestecănișul
de lângă marea de rapiță păzită de mistreți și ai lor colți înalți
nu știam de ce dar simțeam în aer
că apropierea aceasta tulbură
că lemnul alb e mai alb oglindit în secure
că viața nu atârnă de un fir de pescar
cârligele curmă numai rătăcirile peștilor-sinucigaș

pădurea fremăta sau gemea a femeie
poate chiar pe acest copac decapitat și-a iubit pădurarul păcatul
femeile fără bărbat au schimbat șomoiogul de iarbă
pe-o legătură de lemne mai scumpă decât o îmbrățișare
și doar o paseră pășind pe trunchi în sus
călca în picioare setea de soare

dar nu
nimic din ce sperați inconștient nu s-a-ntâmplat și om și porc
se poticneau învecinați în umăr lângă imaginarul car de ploaie
ceru-și înfigea cumva în pământul din câmp
negrul norilor ca două urme de roți

când am ajuns am apucat să văd cum arde
văzduhul cu pescari cu tot