pământului nu-i poți uita
răcoarea tălpilor goale
pe firul ce te-a mângâiat
rostogolind roua verde

te prinzi de rădăcini
și odată cu seva
găsești calea
când cuprinzi în palme
risipa de viață
acolo unde îți regăsesești
adormite amintirile

acum razele lungi
ale răsăritului lin
mângâie dealul
și gândul întors
către șoapta vântului
în timp ce o vietate
încearcă să dăruiască
bucurie ciripind

cu pietate
îmi rezem lacrima din ochi
de sapa mamei lăsată
lângă un răzleț fir de busuioc
mirosind pentru ea până în ceruri…