Întorcîndu-mă la al ușilor sidefiu mecanism
Întorcîndu-mă la organicul ivor zîmbitor,
Încerc s-ating cu vorba minunea ticăirilor lor,
Să pot să trec pe o altă parte de ușă.

Îmi spun mulții că ușa îi de fier,
Că geamurile-i-s nșelătoare
Iar adîncimile apăsătoare ale culorilor,
Sînt numai efectele sedativelor asimilate din atingeri incerte.

Aș povesti urmările,
Aș povesti pașii următori din dosul ușilor tremurînde,
Numai că pe vîrfurile sclipitoare ale memoriei
S-au așternut privirile umede ale recilor pauze îngîndurate.

A pălit timpul și cu el regretul trecerilor.
Cum pot povesti eu ție, minune,
Cum pot transporta pe neștiut-n trecere?

Spuneau pe atunci căci cica te întorci mut,
Că trebuie să aștepți să îți crească părul la loc,
Că trebuie să stai în clădiri de oameni pline
Să se învîrte în mijlocul nebunilor,
Pentru ca orice alt salt de timp,
Să dăuneze neamului sortit la piedici blînde.