Cu fiecare spus cuvînt atacă viața,
Pămîntul și puterea lui.
Întinderea și timpul ei.
Adîncul și nespusul.

M-am înșelat cu altul.
Sînt cel care se-mpacă iar cu sine.
Cît de fidel și-ndrăgostit de calea căzătoare
Este acela care-așteaptă să mă întorc la el.

Și mă întorc.
La fel ca la o stea ce cade,
Din nou și iar pe partea dreaptă.
O umbră de lumină-n întuneric,
Dar falsă și-numană. Nefirească însăși.

Un adevăr, real, pietrificat în generații
E-un voal de scai aprins-n jalbe fumigene.
Și înecat. Mă-ntorc la oxigenul meu sulfos.

Fi mîndru omule,
Mîndru la chip și la morală,
Căci drumul tău e drept
Ușor curbat la dreapta
‘ntr-un cerc prea lung să-l poți vedea cu mîna,
Să-ți simți opusu-n dreapta,
Și nepătrunsu-n stînga.

Ți-e drept, și-al meu i-e ghemuit.
Ți-e drum, și-al meu i-e fir de ață.
Oricît l-ai toarce tot un drum,
Oricît eu l-aș săpa, tot ață.