cinci dimineața în aeroport cu oameni
resemnați separării
inaudibilă, rutina buzelor
nu de cuvinte am eu nevoie acum
caut o față de sprijin
printre priviri neutre, geamuri și beton
armat
îmi scapă un anunț de urgență

alte brațe trebuiau să fie aici
în obraznică dezbrăcare
de conveniențe
simt doar avionul de dincolo de ziduri
duduind cu nerăbdare
absurdă
cruzimea secundei de a îngropa realitatea
în trecut

nu vreau să plec
îmi pare improbabilă șansa de a reveni
persoana întâia plural, un pronume imposibil
pulsul se zbate în cocon de mărăcini
nu vreau să plec
dincolo de încă o linie, alt post de control
întind pașaportul convinsă că am pierdut
avionul

fără întoarcere
vulnerabilitatea aceasta consimțită
din care nu te mai poți trezi nealterat
de frumusețe
deschid ochii, explozie cromatică, agitație
și dintr-o dată aud
Luminița Suse să se prezinte de urgență
la poarta numărul doi