De ce rostim cuvinte-mbibate in otrava?
De ce te fac sa suferi cand totusi te iubesc?
De ce e fericirea micuta si firava
Si clipele frumoase mai mult ne amagesc???

Ce umbra neagr'-ascunde si-ntuneca iubirea,
Ce gheara o sugruma si-o seaca de putere?
Ceva parca ne-ngheata cugetul si simtirea
Si rataciti de noi cadem sclavi la durere...

Cu mintea noastr'-activa tot cautam cuvinte
In care sa-nvelim ceva putred si gol
Caci iubirea-a plecat, ea nu traieste-n minte,
S-a ascuns infricosata de-al furiei parjol.

Privind trist inapoi la cat pustiu ramane
Mai cautam iubirea prin ruine zgribulita
Iar ea, tematoare si-abia sufland, revine
Parca ghicind ca iar va mai fi izgonita...
*
Iubirea mea cea draga, sa nu mai fii speriata
Caci eu m-am hotarat sa nu te mai gonesc
Cand cu vibratii joase voi mai fi incercata
Pastrandu-ma-n iubire de ele ma feresc!

Cand mintea mea desteapta incepe sa lucreze
Mai mult decat ii cer si uita sa se-opreasca
Tot construind scenarii si frici si ipoteze
Si cotropind fiinta ce vrea doar sa iubeasca,

Atunci m-opresc o clipa si privesc in mine
Sa vad in ce ungher de suflet te-am inchis.
Si-L rog pe Dumnezeu ca treaza sa ma tina
Si sa raman mereu cu sufletul deschis.