Același eu...armură de oțel și sufletul din sticlă
În mîna mea stîngă rațiunea bătută de atîtea ploi acide
Și totuși încă se învîrte roata universului meu
În mîna mea dreaptă emoțiile uscate la soarele uitării
Și totuși încă mai pot hrăni cu ele mii de suflete.

Același eu...armură de credințe și sufletul din miez de măr
În ochiul meu drept, de sticlă, rațiunea transparentă
Și totuși încă mai pot vedea oamenii
În ochiul meu stîng, de dor, amintiri prăfuite
Și totuși încă mai pot vedea nopțile cu lună plină și aer curat.

Același eu...jumătate aur, jumătate nisip
Jumătate iubind poveștile despre noi toți
Jumătate uitînd că mai exista și alții
Jumătate surpa odraslele pădurii
Jumătate plantează noi speranțe.

Același eu...
Iubește și azi progeniturile lumii noastre
Deși...ele aruncă cu pietre ....
Din toate direcțiile strămoșești.