țara celor o mie și una de păcate
țara oamenilor triști
unde nu s-a mai rîs cu buzele pînă la granițe
de pe vremea împăratului roșu sau a împăratului verde
cine să știe
poveștile amintesc de feți-frumoși de ilene cosînzene
de purici voinici ce săreau în al nouălea cer cu nouăzecișinouă de oca la picioare

e vremea de făcut copii e vremea de scris povești
e vremea reinventării zîmbetului pe buze

să ne refugiem în păduri seculare cu patrocle
cîinele sanitar ce linge rănile
să ne adunăm în jurul rugurilor aprinse
cînd ard și cicatrizează metehne

e vremea de țară de rîsete
de copii și povești
de mi se rupe de toate scopurile fără de scop
oamenii triști devin și mai triști uită poveștile cu purici voinici
e vremea zilelor cu rîset pînă la granițe

împăratul roșu sau verde sau cum o mai fi e împăratul iluziei
să lăsăm naibii palatele să ieșim în păduri
să facem copii și să rîdem la soare
în țara celor o mie și una de păcate
tristețea e păcatul cel mare

spune copila mea povești
pentru o mie și una de zile
noi să facem copii tu să-i crești
spune copila mea spune povești