O singură barcă pe lac și se răstoarnă
un om încearcă imposibilul,apoi înghite apă
se duce în adânc, nimeni nu-l poate salva,
acolo a mai murit unul, e un vârtej,
spune cineva intrat cu grabă în spaimă

Tu refuzi să mai privești și tremuri
eu sun cu telefonul în neștire
la numărul de ugențe.
Te cuprind pe după umeri
Văd frica ta de moarte acoperindu-ți ochii
barca mai departe plutind
și te las să fugi
printre arini, sălcii și ierburi înalte.

Te urmărește imaginea ca o ghilotină
deasupra capului buimac
te împiedici, îți ridic trupul și nu vrei
dorești să simți pământul cum te susține
ca un pat pe care îți aștepți moartea.

Ai sufletul împăcat ca un fruct prea copt
cînd pică din pom
te mângâi pe păr cu degetele umezi răsfirate
e ca o trecere prin ceața apoasă
a unui timp căzut în genunchi
pe lespedea de piatră a frunții reci
brăzdată de neprevăzut
prea devreme.

M-așez lângă tine
sorb aerul fierbinte deasupra ta
cu umilința unui sărut peste lacrimile calde
șiroind pe cearcănele ochilor speriați
cristale ca o brumă de toamnă.