Inima mea răsare ca o lună plină,
Pe cerul negru, stropit de visuri,
Amestecuri de lapte și lumină,
De umbre albe și de neființă.
Eu nu vreau să fiu luptător,
De-abia pot să o zidesc pe Ana,
Materia cenușie e un eter condensat
Ce învârte pământul în jurul soarelui așteptat.
Ah, du-mă unde zeii sunt muți,
Unde aerul se naște din aer,
Unde oasele pot fi de fluier,
Iar socul miroase a copilărie.
Ah, nu mă mai ține departe de mine,
Nu-mi mai suport universul gol,
Mai dă-mi o planetă, mai dă-mi o minune,
În această piesă absurdă, lasă-mi măcar un decor.
Mai lasă-mi ochii albaștri ca infinitul,
Mai lasă-mi ideile crețe din păr,
Mai lasă-mi urechea labirintului magic,
Pe buze de sânge, lasă-mi o dâră de adevăr.
Lasă-mi pe umeri răspunsuri de piatră,
Lasă-mi pe piept părul pădurii,
Lasă-mi picioarele să calce pe gheață,
Numai nu pe cioburi de cristal și de viață.