Albastre valuri sub tălpile mele,
Sărate din timpul trecut, merg mereu pe-o briză dezamăgită
Lângă un pescăruș în adiere
Și mult îmi aduc aminte cât de puțin mai cunoscut
Nu plânge mare senină, ai fost stropită cu multa iubire.
Mai plâng fire de păr in nisip, când luna in valuri se plânge, de dragul timpului roz în grădină, cu flori rozalii și-o bancă albă, senină.
Nu plânge mare iubire stropită ai fost pe stânci de mătase, strecurată in propria-ți nobilă fire.
Nu plânge mare senină…
Nu uit ce am scris pe ape infit cântătoare, ce simți sub plinul cer de candele
Nu uit cât de frumoase sunt culorile tale.
Când te afunzi în adâncul mării întunecat,
Iar întunericul cântă ecoul razelor plăpânde
Mă afund în a mea inimă, de plânsul tău înduplecat
Cântărindu-ți suspinul înțeleg, tu pentru mine plângi….?
Iar eu inconștient tot mai alerg!?
Plângi mare iubire.