nu aș fi atât de firav încât
să trec printre nopți cu muțenia ploii
printre fire de iarbă puse la pământ
de picioarele altei copile

abia când amândouă adorm
ostenite veghea își recapătă sensul
secundelor le cresc degete două mâini
sunt totdeauna îngrijorării puțin
e de-ajuns o simplă părere
despre temperatură
despre transpirație
sau despre cum se respiră
pentru a muta inima între curenții de aer din gât

într-o dimineață nu vor ști nimic din toate acestea
ceasul mâinii stângi va înceta să fie al meu
fără puls voi pleca în căutarea acelora
atât de firavi încât
mi-au trecut printre nopți cu muțenia ploii

- O, câtă iarbă e în voi! le-aș spune
dar nici un picior de copil
la fluierul căruia plecându-vă genunchii
să îngăimați ca înaintea unui zeu înaripat: - iartă-mă!
mulțumesc!

a fi părinte și a iubi aceasta înseamnă

a fi întotdeauna Aici