Mai știi când îți spuneam
de grădina mea cu meri înfloriți
în toate anotimpurile?

Într-o noapte-am visat
că merii toți se transformaseră
în șerpi
mă urmăreau peste tot
mă sufocau
mi se încolăceau lipicioși
de gură de sâni de pântec de glezne
te căutam nu erai
te strigam să mă salvezi
și nu-nțelegeam
prin ce miracol
merii mei
ajunseseră să mă urască

eu n-am urât niciodată
nici
n-am iubit cu jumătăți de măsură
n-am făcut economie de suflet nu
eu când iubesc iubesc
și-o strig în gura mare
fără false pudori
fără sentimente
de vinovăție
fără alte
farafastâcuri boierești

și dacă nu mă-ncurc
cu jumătăți de măsură
de ce atunci
merii mei înfloriți
să se transforme în șerpi?

Așa-i c-a fost
doar un vis urât
cum se mai întâmplă?

Rămâne desigur
întrebarea
generally speaking
dacă nu cumva e posibil
ca
de la bun început
orbit de prea multă
iubire
să poți confunda
șerpii
cu merii
înfloriți...