nici un vis nu vine nici un vis nu trece
suntem adormiți întru veșnicie
scriu neîntrerupt cu zvâcniri de brațe
nu tresar în somn ard în poezie

uneori mai cad în fântâni de stele
ca un inorog însetat și blând
fără pielea mea pe pământ e seară
luna-i o găleată cu sclipiri de gând

strălucesc o clipă mi se face noapte
nesfârșită albă ca un drum polar
cad zăpezi întruna mi se șterge pasul
buzele-mi sunt arse și pământul rar

merg din fulg în fulg mă îmbulgăresc
sunt un munte moale un om de zăpadă
nimeni nu-i să spună când să mă opresc
ochii reci de gheață nu pot să mă vadă

ca un toc țin vârful inimii în mână
tușul suferinței scrie arde scrie
versul meu e umbră de lumină parcă
și cuvântul haine lumii de hârtie

croiți-mi o spânzurătoare pe măsură