ploua

doi îndrăgostiți se sărutau
sub o umbrelă a lor imaginară

doar unii
poate cei aleși de soartă
se uitau la ei cu drag

ploua de parcă spărgea cineva
geamuri în cer

eu mă aflam acolo nevăzut
reflectându-mă doar
în picăturile de ploaie
care li se scurgeau pe haine

ea chiar făcuse la încheieturi
niște frumoase brățări de apă

câte o mașină mă mai stropea
până la suflet

o să plec
doar când o să stea ploaia
îmi spuneam
sau când voi afla de ce
am fost adus aici din patul meu
în care am adormit
nu prea fericit