ÃŽn vise
petale albe
se scuturau pe cărare,
își clatină pe rând
frunzele,
plopii batrâni.
Sunet de viori
îmi înflorea în auz
melodii uitate
în tăcerea cuvintelor
abandonate,
striveam fugar
un gând,
căutarea mă instiga
la violență
în gesturi
și-mi balansam sufletul
între două
mirări.

O stea
a făcut disperată
semn cu lumina
și a căzut
suferind de uitare.

Liniștea ascunsă
sub acoperișul lunii
a fost speriată
de un șarpe
de lumină,
tăindu-i fața.

Ochii mării
vor să ceară
socoteală nopții,

stele albastre,
vise albastre
se contopesc.


Căderea ta în clepsidră
e un mister
al voluptății,

un înger
a picat în tine
la înflorire,

șoaptele-ți suave –
plânsul dimineții
în ierburi.

O pasăre
trezită din somn
și speriată
zboară haotic,

mirosul ierburilor
înfiorate
mă ademenesc
în strănut.

Mă întorc în mine
și sunt
năpădit de cuvinte
care mă mângâie,
cu un început de vers
gata să fugă-n
uitare.

Ajută-mă, Doamne,
să țin minte
fugarele gânduri,
întoarce-mi amintirile
în cuvintele
plânse
cu cântece
înpământenite de dor

În somn nemărginirea
știe sălașul
și mă lasă
de unde am plecat,

în vise.