Cuvintele acelea mi-au picurat in urechi ca o otrava.
Nu, nu era o inchipuire, cum poate ca as fi vrut,
ci ceva al dracului de real, de adevarat,
ca trupul, ca bratele si ca picioarele astea,
care acum se-nmuiasera si nu ma mai sustineau.
Le rostisesi apasat, cu furie chiar, ca sa-nteleg.
O placa stricata le repeta acum in capul meu,
si iarasi le repeta, fara sa se mai poata opri.
Sub apasarea lor simteam cum ma prabusesc,
cum m-amestec, ca-ntr-un turbion urias,
cu lucrurile, cu camera, cu casa, care nu mai erau
lucrurile, si camera, si casa de dinaintea spuselor tale.
Stateam secerata acolo, sub priviri indiscrete si rele,
ca un exponat mort, prins cu un ac intr-un insectar,
cand de fapt as fi vrut sa m-ascund intr-un cotlon,
sa ma preling lichefiata intr-o gaura din podea,
ca sa-mi urlu acolo durerea si neputinta,
sau, mai bine, sa ma cuibaresc la sanul mamei mele,
ca sa uit si sa ma simt iarasi iubita.