Se topește în mine toată iarna ne-nfricată,
În care poemele stau înghețate de durere.
Lacrimile se pictează pe fulgi de nea;
Aud... Cum peste munți de viscol mă cheamă dragostea.

În ceasuri negre când drumurile se înfundă,
Păsările îngheață la streașina casei din povești,
Port pe umeri gânduri și sentimente răvășite,
Privesc cum mă cheamă dragostea în așternuturi înflorite.

Stând ea blândă și numărând aceleași ore,
Ce au trecut ca un fior de gheață topit pe geam.
Se scurg din suflet regretele neîmplinirii...
E dragostea ce mă cheamă pe cărările iubirii.

Pământul e greu sub tălpi bătătorite,
De atâtea ori același drum l-am străbătut.
Ajută-mă să uit povara întinsului trecut.
Mă cheamă dragostea găsindu-mă-n morminte.