Obositor, obsesiv, repetitiv,
la masa din colțul cafenelei
de-un crem prea dulce,
mă perind din vreme-n vreme.

În colțul cafenelei crem prea dulce,
prin a cărui atmosferă zburdă,
fumul clipelor cu aromă de nostalgie,
și greutatea vorbelor nerostite.

Zburdă acorduri de vioară triste,
și tremurul pianului nestăpânit,
prin fum de clipe, între pereții îndulciți,
o șuetă neconformă lumea-așteaptă.

Ceașca plină de vorbe aburinde,
vorbele tăcute ce susțin, iar din priviri
aclamă - fine, obsedante, liniștite -
acorduri triste de vioară.

Buzele nemișcate, cusute, șoptesc,
un monolog interior, prea acrișor,
la masa nepăzită - spre etern,
intrarea - de sub bolta albă de ciment.

La masa din etern, prea liniștiți,
stau îngerii de-un alb divin,
și demonii prea seducători,
la a lor cupă goală de răbdări.

Neclintit, în colțul cafenelei crem și dulci,
mă perind din vreme-n vreme sub
privirile eterne, efemere, curios, inexpresive,
de demoni și îngeri printre fum de nostalgie.