Pe piatra cubică, din centru
s-așternut o patură de durere
pentru fostele rele, bune, multe,
pentru anunțatele vremuri grele.

Galeș, cu indiferență, nepăsare,
soarele defilează pe cerul infinit,
indiferent pentru vremurile ce apun,
indiferent pentru vremurile ce vin.

Călcate de picioarele grăbite,
turnurile metropolei - orașului de iarbă,
apatice revin, renasc, regret,
ciclul nesfârșit al vremurilor bipolare.

Mai mici, mai mari, inconștiente
ghidate de impulsuri si instincte,
rămân fără vlagă inainte de vremuri bune,
colocatarii unei planete fără nume.

Strălucitoare, reci, greu de atins,
stelele, gardieni ai lumii infinite,
spre care, demult s-au stins,
vremuri grele, vremuri bune.

Subiectiv, rece și materialist,
ghidat, și el de impulsuri și instincte,
conștient, repulsiv și grațios, omul,
în vremuri bune - meschin înoată.

Iar pe pătura grea, pe cuburi, alunecă,
lenea, indiferența, cu picioarele-i grațioase,
durerea persistă, cu rele, cu bune, multe,
și nepasatoare, așteapta grele vremuri.