Zile de arșiță, zile de sete,
se topesc nisipurile deșertice ale lunii
pe boabele de muștar ale soarelui,
istovindu-se-n căutatele ape.
Se zbuciumă sângele urcând
prin rădăcinile copacului din trup,
împământenind sămânța coaptă
cu irizări cuibărite-n miez.

Alunecă prin simțurile mele uscate
firul de apă-n dans, izvorul câmpiei,
încremenite fibre atinse de pîrjol,
așteaptă să respire ploile repezi.

Tu-mi apleci cumpăna-n interior
până-n limpede ochiul fântânii
și mă ungi cu mirul ei rece
pe fruntea boltită de ani.