Aprofunzandu-mă în tainele tăceri pe tine te caut
rază de soare infinită ce îmi topești în gând dorința de a fi lumină.
Și adesea stau și mă gândesc, sunt singur
în pustiul întuneric pe scaun proptit în liniștea nopți.
Și o lumânare, pirpiriu îmi lumina daruindu-mi, amintiri creionate.

Privirea-mi arată sufletul ce mi se mistuie în focurile iadului.
Mi se închină spre iertare în schimb primesc un demon sfoiag.
Și armura-i zuruie în zale și fier, încins în jar ce îl arde, psihic.
Mă zbiciuie, mă sfâșie și chinuie și eu cerând milostivului dorință a morții.
Tresar și în jurul meu e liniște, e noapte și frig afară, e gerar.

Și un măr mușcat, stă pe masă, pe praful mătăsos întins perfect.
Răsfoiesc o carte la o pagină anume, dar gândul nu mă lasă
și mă duce departe spre acele zile, nopți petrecute romantic,singur.
Prezicători îmi șoptesc destinul, sunt un muritor trăind o clipă.
Fiind un neatent, lumânarea îmi sclipește în ochi, din nou...

Și iar zbor și în dedesubtul meu, suflete ce strigă în durerea nemărginită.
Și ard de vi deși nu au viață, dacă ar fi o clipă să urce în rai.
Acolo e pace și liniște, zâmbete și fericire, îngeri plăcuți priviri.
Și tu un demon slăvit în preaputerile de zeu, te rog stinge-mă
și lasă-mă în nemurire, să știu că nu mai exist în ziua de mâine.