Dimineața se pierde în bruma din omida pământului,
tot mai uscată ca un lujer înfășurat pe cenușa clepsidrei
din care ciugulesc păsări cu aripi amputate de cer
și oasele din morminte sar în fântâni nesecate
de care mai atârnă câte un leagăn din batistă de lacrimi
scoasă din capcanele soldatului decăzut.

În zile de post, ochii din măslin de ceară
se scurg neatent pe nailonul din felia de pânză
în care se înfășoară greierii să mai scape de stresul moral.

Au ruginit epoleții din brazdele sânilor,
ascuțiți după ticăitul busolei din faguri de ger
buzele sunt mușuroaie ieșite din găoacele vorbei
cu care orice ploaie iși transformă plasma în lapte
să mai sugă pruncii din paginile goale,
cai albi din care cheaguri de stele au vânat un căpăstru.