păcala
undeva în muntenia
pe valea vezii dincoace
jumătate de secol XX și ceva
intrase de câțiva ani buni curentu’ pe uliță
becul
dăduse jos lampa din cui și opaițul de pe sobă
iar la școală caietu’ tocu’ și călimara
cărbunele
și tăblița

începeam să vedem
vorbeam chiar
despre planete cer stele
toate erau acolo undeva departe în noapte
un rus
iuri gagarin zburase singur până la ele
și asta nu înțelegeam

BRE
noi am prins timpu’ din urmă
și nimeni nu știe
voi însă
beliților o luați de la capăt
neamuri întregi de copii bătrâni și nepoți
altă zală alt laț
așa ne zicea moș ilie pe coastă cu vacile la păscut
iar noi râdeam de nebuni
ca proștii
pe săturate

vitele
pășteau liniștite
dobitoace mute fericite
pe lângă unii care trebuiau să învețe ceva carte
și eram mulți
pădurea în jur lăsa vâlceaua plină ochi verde
cu soarele
umbrar
mereu deasupra!..