Burțile pietrelor ajungeau până la cearcănele îngerilor,
m-am născut din șarpele casei,
clocoteau zăpezile în palmele nopții,
din rănile laptelui am supt ca un plâns;

gheare de vultur trăgeau de șireturile pântecului,
am deschis un ochi de pământ,
m-a ales mama din alfabetul uitării
și glasul ei mi-a fost jurământ;

m-a botezat umbra în floarea de colț,
copil cu nume de mort pomenit,
în taină cină amară am fost
în cruce de os pironit;

nimeni nu auzise de nimeni,
luna era gravidă pe cer,
Dumnezeului meu i se spărsese oglinda,
un ciob îmi alăpta sânul stingher;

băteau clopote sub fântâni însetate,
jumătatea mea răscolea jumătăți,
patul de păcat din omizi dezbrăcate
luneca prin valuri de pustietăți;

aveam solzi de evă în mână,
sămânță divină din unicul pom,
a mușcat poetul din șarpele casei,
biblia mea nu e scrisă de om.