umblam prin umbra cuiva
ca la mine acasă
îngerul nimic nu spunea
și luna ieșise pe terasă
din casa cu nori plumburii
infinit mai grozavi
decât faptul banal că nu mai vii.
rătăceau ai ploii zugravi
între a fi și moarte
îmi scriam numele pe apă
să îl ducă departe
căci numele acesta în mine sapă
o existență cel puțin ciudată
și care pe unii i-ar face infirmi
azi nu mai este vremea de altădată
poți orice să afirmi
și afirm că mă dor toate păsările
și-n tine toate nepăsările