rostigolită în adîncul nopții
aud ecoul cum mă strigă
prin aerul cu aromă de cafea
caut bucuria dincolo de cuvinte
sau chiar în carnea lor trudită

oricât aș încerca a scrie
simt ritm de târnăcop agonizând
în hățișul memoriei
timpul deșiră umbre
sub mușchiul atrofiat de tăceri

pierdută în fotoliul deformat de gânduri
în care abia mai scârțâie un colț de viață
pentrec un timp de singurătate
în lacuna mea albastră