Astă noapte beau din nou
Beau veninul singurătății
Și mă doare că nu am unde să ascund
Tot ce încă simt pentru tine.
Mi-e rușine și-mi strig „mea culpa”
Casa e goală și patul mi-e pustiu
Inima îmi sângerează
Iar dacă privesc spre geam
Te-aș vedea plecând prin ploaie.
Ce chin, ce agonie e noaptea
Când vâd luna singura pe cer
Nicio stea, nicio mângăiere
În astă primă noapte de septembrie.
Totul mă ucide, aceste amintiri cu tine
Ce le-ai lăsat pe pernă
Iar în schimb ai furat dulceața de pe buzele mele
Și oricât am încercat să uit
Că m-ai părăsit, că inima mă doare
Parcă ieri a fost ziua în care ai plecat
Prin ploaia rece de septembrie
Și că mi-ai lăsat doar umbra îmbrățișării tale.
Beau acest venin amar al nostalgiei
Și lângă el am o porție de melancolie
Cu acestea eu mă hrânesc
Citind scrisoarea ta de despărțire
Cu litere de gheață în care-mi scri
Că îți pare rău că pleci
Că relația noastră nu mai are noimă
Și-mi ceri cu atâta nerușinare
Să rămânem măcar prieteni
În astă noapte rece de septembrie