pe trepte era semiîntuneric femeia fuma în liniște
mă uitam pe carte
cum se uită un alpinist la stâncă
respiram fumul din plămânii ei
jarul țigării îi lumina fața
din când în când
peisaj nostalgic
pentru aerul moale al câmpiei
eram în fața bibliotecii
trec multe mașini fără sens
cum zboară muștele vara
resemnarea este o boală de oase
dar nu am chef să îți explic
e vineri seara nu plouă
sau poate e octombrie seara
ceva se întâmplă în oraș
ca în mintea celui care vorbește primul
cartea e fără noimă și personaje
aici se termină ceva
pitonul mă sugrumă în cel mai reușit profil