în fiecare zi îmi caut drumul prin om
prin locul acela înalt unde cortina de aripi ce acoperă cerul
se ridică lăsând la vedere urme de zboruri oprite în soare
în fiecare zi o pasăre îmi iese din ochi
si precum lumina ce se stinge ușor
zborul ei cade în mine
încet
trăgând după el
încă o noapte
trec astfel zilele mele cortine de timp
lăsând loc luminii doar cât să se risipească în hăul din ochi
doar cât să-mi arunce mereu înspre cer pasărea vie
ce nu poate sau nu știe să zboare
iar eu mă strâng tot mai mult în conturul de om
precum o frunză ce se usucă și se zbârcește
până când voi tâșni spre locul acela înalt
și voi privi tot mai de sus
drumul parcurs
și mărginirea