toamnă rugina de pe frunze îți oxidează ochii
nu mai poți privi verde
ciorile atârnă de cer
ori se așază pe garduri
copacii sunt un nud de femeie trecută
cerul e un fluviu răsturnat
un soi de gravitație inversă îl ține lipit
de stratul de ozon
când fluviul se face estuar
varsă în marea văzduhului ploaia
ploaia ne spală sufletele de veselie
ni le întoarce pe dos
pe stradă nu mai vezi oameni
duhuri umblă pe străzi
dragostea se lasă curtată greu
și perechile de îndrăgostiți
au scăzut cu zece procente
e toamnă lumina rară șterge lacrimi
de pe obrazul pământului