De la Boșorod la vale,
mi-a ieșit mândruța-n cale,
cu surâsul ei blajin,
cu ochii de cer senin.

Ca o adiere calcă,
se mlădie ca o salcă
și de minunată ce-i,
fluturi zburdă-n jurul ei.

Și Bărâcea somnoroasă,
gunguroasă, murmuroasă,
îngânând un vechi colind,
o-nsoțește șerpuind.

"Iată înc-o primăvară"
ziseră și se mirara,
într-un tei doi porumbei,
mititei și rotofei.

De uimire mut e crângul
și-a încremenit și vântul,
soarele când o zări,
pre orbit, din ochi clipi

Floarea soarelui pe-o creastă,
se întoarce s-o privească,
pitulice-ntr-un ungher
îi înalță-un cânt spre cer.

Iat-o! Vine și-mi zâmbește,
și la piept mi se topește,
mă topesc și eu ca ea,
că.....așa e dragostea