Mișu, poetul din cartier, se pliază bine pe cititor,
înțelege imediat cum ar trebui să se exprime și o face.
uneori Mișu pune semne se punctuație, alteori nu, dar, totdeauna,
își scrie numele cu majuscule.
arareori Mișu întră în criză de idei. atunci pune întrebări, face poze mașinilor
și oamenilor. ia o pauză de de cîteva ore cît le studiază, începe să scrie.
de cele mai multe ori are o revelație. de cele mai multe ori scrie adevăruri.
de cele mai multe ori Mișu pare divin, prietenii îi fac cinste și cîntă împreună
psalmi personali.
cînd va muri Mișu, cine va mai ști să ne cînte? să ne încînte?
plîng oamenii deveniți copii sensibili. și Mișu în straie de gală, cu foaia de hîrtie și pixul pregătite, dă pe gît o sută de rom.
apoi scrie adevărul și numai adevărul, mai primește un pahar, privește înăuntru
și deslușeșete mesenilor. femeile frumoase își ondulează neuronii, iar Mișu le mîngîie
cu o melodie veche, pe texte noi.
vocile se prind de mîini și din corul acela talentul curge precum pensula unui artist
spre desăvîrșire.
uneori Mișu merge la fîntînă și își admiră figura de ceară.