lângă scările de la metrou ceasul își reia orele

mușuroiul mă istovește peste măsură
nu există prima furnică și nici ultima
intră/ ies cu monotonia minutarului în cercul fără cifre în plus

sub cerul acesta zeii umblă mereu încălțați
înmormântare înseamnă a se coborî harul asupra-ți
îl recunoști după talpă
singurul caz fericit în care nu mai contează
firimiturile ce le ai de cărat

de ce ar cheltui cineva bani pentru cuvintele xeroxaților
în limba maternă sau într-o limbă străină se cheamă că umbli la curve
amăgirea oricărei generații că dezvirginarea face din tine bărbat sau femeie
că poți de acum întreține copii vânzându-te

apoi petrecerile acestea cu iz de ipocrizie:
mă bucur pentru tine dacă te bucuri pentru mine!
la care șampania e mai ieftină decât pasta de dinți
iar autograful un fel de ejaculare precoce sau de orgasm mimat
desigur tot fără talent

singurul moment de mărturisire e călătoria cu metroul
te privești în geam și nu te mai poți minți că ești altfel decât mâncătorii de pământ
totul doar pare încremenit pentru o clipă
deși duhoarea nu îți dă voie să uiți că viața înseamnă mâncare
și-o văgăună insalubră în care să-ți trăiești visele
cu demnitatea unuia care plimbă un cadavru

firește poți pretinde că există comunicare
dacă ai descifrat limbajul bătutului în țeavă și poți citi printr-o gaură de cheie
motiv pentru care cele mai multe lansări sunt programate primăvara și toamna
fumul gunoaielor îți intră în ochi și preț de un anotimp
din cauza lacrimilor ai ocazia să pari celorlalte furnici
sincer sensibil și fericit