Uite picătura asta de ploaie cum îmi linge pielea,
Cu câtă sete își caută loc printre pori,
Fără șansă de reușită, lăsând în urmă nimic.

Sunt plin de tine, umplut până la refuz de viață.
Mă mișc greoi cu picioarele cufundate în dragoste
Și stropii ăstia de ploaie nu mă ajută...

Fiecare pas îmi pare că-l sap cu rotula
În vâscozitatea asta de sub mine
Aducându-mă din ce în ce mai aproape.

Vântul își construieste un nod în jurul gâtului meu
Cu fiecare adiere îl mai strânge puțin
Cum de nu mă sufoci? Măcar poartă norii ăstia departe!

Mă tarăsc, ajutandu-mă cu dinții acum
Pentru că restul corpului frige generând vapori
De apă, pămant și trudă.

În anotimpul ăsta mi-e totuși bine
Cu fiecare pas sunt mai aproape de tine
Ploaia cu vântul se omogenizează
Rezultă valuri ce prind forma ta
Și pline de ură se sparg peste mine
Mușcându-mi din suflet bucăți virusate
Răcorindu-mă, amețindu-mă, urlând.

Acum totul s-a terminat
Ploaia, vântul, viața
Am ramas eu sau ești TU?