Einstein, înainte de moarte: „mai bine aș fi fost instalator”



nu pot dormi un gând nu îmi dă pace: că data nașterii și-a morții nu sunt zile.
poeți savanți sau sfinți… măști ipocrite. violatori ai inocenței și-ai speranței.
nu capete. purtăm pe umeri cărți sau monitoare. văzduh compus din pixeli
de otravă tipărită. zadarnic ne holbăm prin ochelari 3D. forma aceluia ce a
pornit curentul n-o percepem.

în loc de fizică aș vrea să studiem patriarhie. chimiei să îi ia locul un guvern.
de-adolescenți ce încă pot analiza. cum au trăit părinții și de ce-au murit.
științele cu toate să cuprindem într-una nouă: humanologie. pentru că inima
de om nu este simplu atom într-o găleată. religia nu te deprinde să fii mamă.
și nici anatomia nu educă viitorul tată.

la grădiniță învățăm șotronul. și așa trăim. ne suntem singuri piatră linie și cale.
de ce am câștiga? nu există un mai departe către care mergi. uman înseamnă
a rata și a o lua de la capăt. chiar și pe o altă planetă. la început a fost muzica.
dar ipocriții au nevoie de cuvinte. a scrie e totuna cu a fi mort. un autor e un
cadavru condamnat la neputința privirii din afară.

o viață rezistă cât ochii descifrează conturul
în cretă al victimei

opera